Insuficienţa renală (boală cronică de rinichi) are o evoluţie lentă şi prezintă puţine semne şi simptome în fazele de debut. Din acest motiv, numeroşi pacienţi cu insuficienţă renală nu sunt conştienţi de prezenţa bolii decât după ce funcţia renală este redusă la 25% din valorile normale. Boala cronică de rinichi poate fi prezentă mulţi ani înainte de apariţia simptomelor. În lipsa unei supravegheri medicale, simptomele pot trece neobservate până cand afectarea renală este ireversibilă. Unele simptome, precum oboseala, pot fi prezente mult timp, dar, întrucât se instalează nu sunt remarcate.
BCR este împărţită în 5 stadii ale bolii (BCR 1-5). Stadiul 3 al BCR este adesea împărţit în 3a şi 3b. Pentru simplificare, stadiile BCR de la 1 la 3a sunt denumite stadiu incipient, iar BCR de la 3b la 5, stadiu terminal.
Cauzele insuficienţei renale (bolii cronice de rinichi)
- glomerulonefrita (inflamaţia şi afectarea sistemului de filtrare a rinichilor)
- diabetul zaharat tip I şi II cauzează nefropatia diabetică ce este o cauză de insuficienţă renală cronică
- hipertensiunea arterială necontrolată poate afecta rinichiul în timp
- boala polichistică renală este un exemplu de o cauză ereditară a bolii cronice de rinichi (BCR)
- folosirea analgeticelor, aşa că : acetaminofen şi ibuprofen regulat, timp îndelungat poate cauza nefropatia analgezică ce reprezintă o cauză a bolii cronice de rinichi (BCR); alte medicamente de asemenea pot afecta rinichii
- aterosclerozapoate duce la apariţia nefropatiei ischemice, care este o altă cauză a afectarii renale progresive
- obstrucţia căilor urinare de către calculi vezicali, adenom de prostată, stricturi sau tumori de asemenea pot cauza patologie renală
- patologii vasculare : arterita, vasculita sau displazia fibro-musculară
- probleme ale articulatiilor şi muschilor ce necesită folosirea regulată a preparatelor antiinflamatorii
- istoric familial de patologie renală
Alte cauze a bolii cronice de rinichi (BCR) sunt infecţia HIV, folosirea drogurilor, amiloidoza, lupus eritematos sitemic, calculii renali, infecţiile cronice renale şi unele tumori
Simptomele insuficienţei renale (Bolii cronice de rinichi)
Unele semne şi simptome sunt evidente : urina tulbure sau de culoare închisă prezenţa sângelui în urină (hematurie), micţiuni frecvente, în special noaptea, cantitate redusă de urină, durere sau dificultăţi în timpul micţiunii.
Simptome legate de incapacitatea rinichilor de a elimina toxinele şi lichidele în exces din organism sunt : edeme ale pleoapelor, membrelor superioare şi inferioare, hipertensiune arterială, oboseală, anorexie (pierderea apetitului, greţuri şi vărsături, pierdere inexplicabilă în greutate), prurit (mancarimi) persistent şi generalizat, crampe musculare, cefalee (durere de cap). Pe masură ce boala cronică de rinichi se agravează, iar toxinele se acumulează în sânge, pot să apară crize epileptice şi confuzie mentală. Unele semne şi simptome pot sugera apariţia complicaţiilor : slăbiciune pronunţată, dispnee, durere toracică, greţuri şi vomă, hemoragie severă, pierderi de cunoştinţă, dureri severe articulare şi osoase, prurit, echimoze.
Tratamentul insuficientei renale (bolii cronice de rinichi)
Primele măsuri recomandate pacienţilor cu insuficienţa renală sunt modificările în regimul alimentar, în special reducerea aportului de proteine, pentru a încetini acumularea reziduurilor în organism şi pentru a limita greţurile şi vărsăturile asociate bolii cronice de rinichi.
Regimul hipoproteic este recomandat persoanelor care suferă de insuficienţa renală pentru a preveni progresia deteriorării renale. Dieta este uneori bazată şi pe o restricţie a aporturilor de sodiu şi de kaliu. Pentru unii bolnavi, restricţia lichidelor poate fi, de asemenea, necesară. Iar dacă boala croinică de rinichi este însoţită de diabet zaharat), se recomandă şi un regim hipoglucidic.
Obiectivele regimului alimentar:
- încetinirea progresiei bolii
- reducerea fosfatemiei şi a acidozei
- diminuarea retenţiei azotate
- controlarea tensiunii arteriale
- obţinerea unei stări de nutriţie adecvate
Regimul alimentar este o parte esenţială a tratamentului, deoarece:
- aportul de proteine este limitat pentru a întarzia progresia deteriorării renale. Dietele hipoproteice pot preveni sau pot încetini progresia unor afecţiuni renale. Cantitatea de proteine consumate este bazată pe gradul de afectare a rinichilor. Aportul proteic se calculează prin măsurarea cantităţii de proteine (şi a produselor rezultate în urma catabolizării lor) din sânge, precum şi prin alte teste de laborator. Aportul recomandat de proteine într-un regim hipoproteic este de 0,6g/kg/zi, minimul de proteine – 25-30 g/zi.
- aportul de sodiu poate fi redus pentru a optimiza controlul presiunii sangvine şi pentru a evita retenţia de apă. Limitarea aportului de sodiu contribuie la controlarea hipertensiunii arteriale şi la evitarea insuficienţei cardiace congestive. În general, aportul de sodiu nu trebuie să scadă sub 2 g pentru fiecare 100 ml de diureza. Restricţia totală şi bruscă de sodiu poate duce la deshidratare extracelulară.
- aportul de potasiu poate fi redus în cazul în care nu este excretat în mod eficient şi se găseşte în cantităţi mari în sânge (hiperkaliemie). Aporturile de kaliu vor fi normale atât timp cât diureza este peste 1000 ml/24h. Tendinţa de hiperkaliemie (creşterea anormală a nivelului de kaliu) apare în stadiile avansate ale bolii cronice de rinichi.
- aportul de fosfor poate fi limitat prin reducerea consumului de lactate. Dar, pentru a preveni bolile osoase, trebuie administrate suplimente de calciu şi vitamina D, în scop de a controla echilibrul calciu şi fosfor din organism.
- aporturile de calciu: Necesarul zilnic al unui adult este estimat la 1 g/zi. Ţinând cont de regimul urmat de pacienţii cu boala cronică de rinichi, este necesară suplimentarea cu 1 g de calciu, alături de vitamina D.
- suplimentele de magneziu nu sunt recomandabile, deoarece pot creşte nivelul seric al acestui mineral la pacienţii cu afecţiuni renale. În schimb, suplimentele de fier sunt importante, deoarece majoritatea pacienţilor cu afectiuni renale în stadiu avansat suferă şi de anemieseveră. Suplimentarea cu vitamine depinde de restricţiile alimentare, precum şi de afectarea rinichilor. Necesarul de vitaminele A, E şi K sunt acoperite de obicei, prin alimentaţie.
- aportul hidric este limitat doar în condiţiile unei retenţii de apă. Restricţia lichidelor depinde de retenţia de apă, de nivelul sodiului din dietă, de utilizarea diureticelor şi de prezenţa insuficienţei cardiace congestive. Aporturile hidrice trebuie să fie adaptate la volumul diurezei (cantitatea de urină emisă de bolnav), la care se adaugă cantitatea de apă pierdută (prin diaree, vărsături, transpiraţie etc.). Astfel, calculul se face adaugând 500 ml la volumul diurezei. Adaptarea volumului de lichide se face prin cântărirea zilnică, masurarea diurezei şi prin controlul edemelor.
- aportul caloric : în general, se recomandă un aport de cca 35 kcalorii la kg corp pe zi, adică de aproximativ 1500 kcalorii, la femei, şi 2200 – 3000 kcalorii pe zi, la bărbaţi.
Tratamentul medical al insuficienţei renale are câteva obiective :
- încetinirea progresiei bolii
- tratamentul factorilor cauzali şi declanşatori
- tratamentul complicaţiilor bolii
- substituirea funcţiei renale pierdute
Dacă deteriorarea funcţiei renale continuă în pofida tratamentului administrat, se recurge la dializă sau la transplant renal.
Tratamentul hipotensor nu se potriveşte bolii renale.
Valsartanul din Exforge(amlodipina/valsartan) creşte concentraţia potasiului, iar la pacientul cu boala renală cronică nivelul crescut al potasiului este indicator pentru dializă.(Exforge nu se recomandă la pacienţii cu afectarea funcţiei renale) De asemenea, acest tratament nu este potrivit nici în asociere cu simvastatina. .
Se impune reevaluare cardiologică.
Valorile profilului lipidic permit scoaterea medicaţiei hipolipemiante şi controlul profilului lipidic prin dietă, mai ales că nu s-a folosit o statină superioară cu efect în fixarea plăcii de aterom, cum ar fi atorvastatina.
Hiperuricemia asimptomatică nu implică tratament medicamentos, cu atăt mai mult cu cât Miluritul are o nefrotoxicitate iar ajustarea dozei se face în funcţie de nivelul creatininei care ar impune în cazul de faţă excluderea Miluritului din schema de tratament. Nivelul acidului uric va fi controlat prin dietă.
Trebuie evaluare urologică din perspectiva tumorii renale şi a adenomului de prostată pentru a se exclude procese maligne
